Amestec 3F3M

Amestecul 3F3M este un amestec pentru panificație care reunește 3 făinuri integrale și 3 maiele: făină integrală de spelt, de grâu și de secară, alături de maia din grâu dur, maia din grâu comun și maia din secară. Este gândit pentru brutăriile care vor să realizeze produse specifice, cu gust, structură, coajă și arome pe care nu le obțin cu alte amestecuri.

Categorie:

Caracteristici principale

  • 3 făinuri integrale: spelt, grâu și secară
  • 3 maiele: din grâu dur, grâu comun și secară
  • Făină integrală de grâu și de secară măcinată pe moară cu piatră
  • Maia din grâu comun cu fermentație foarte lungă
  • Dezvoltat pe baza unei experiențe de peste 30 de ani în panificație

Amestec cu 3 făinuri și 3 maiele

Amestecul 3F3M a fost dezvoltat de fondatorul JOEM PAN, pe baza unei experiențe de peste 30 de ani în panificație. În această perioadă a lucrat cu fiecare ingredient în parte, atât în pâini, cât și în produse de patiserie. Fiecare ingredient are punctele lui forte, dar combinate în cantitățile potrivite, cele 6 componente permit realizarea unor produse specifice, cu gust, structură, coajă și arome unice.

Cele 3 făinuri

  • Făină integrală de spelt: Speltul este o varietate veche de grâu, cu un gust deosebit, asemănător cu cel de nucă. Bobul are o coajă care îl protejează de dăunători.
  • Făină integrală de grâu: Nu este o făină integrală obișnuită, ci una măcinată pe moară cu piatră. În timpul acestei măcinări, carbohidrații din grâu se caramelizează ușor, iar făina capătă un gust diferit de cel al unei făini integrale măcinate pe moară cu valțuri.
  • Făină integrală de secară: Este măcinată pe aceeași moară cu piatră, ceea ce o diferențiază ca gust și calitate de o făină de secară obținută industrial.

Cele 3 maiele

  • Maia din grâu dur: Contribuie la o aromă specifică, o crustă crocantă și un miez moale.
  • Maia din grâu comun: Este o maia specială, cu o fermentație foarte lungă, care ajută la stabilizarea structurii miezului.
  • Maia din secară: Obținută din făină integrală de secară, are o aciditate ridicată. Aciditatea ajută la întărirea reologiei făinii adăugate la frământare și la aroma finală a produsului.
Greutate 10 kg
Scroll to Top